Controale medicale obligatorii la 30 de ani

Cand suntem tineri nu dam foarte mare importanta controalelor medicale periodice. Insa, atunci cand ajungem la varsta de 30 de ani, lucrurile incep sa se schimbe, iar organismul incepe sa devina mai slabit. Iata cateva controale medicale obligatorii la 30 de ani!

Control stomatologic

Cariile, tartrul sau problemele gingivale incep sa ne faca probleme mai mari decat in trecut, si din aceasta cauza un control medical anual este obligatoriu. Nu lasa afectiunile dentare netratate si fa un detartraj o data la un an. Toate aceste lucruri te vor ajuta sa ai o dantura mai sanatoasa si mai frumoasa pentru mai mult timp.

Control dermatologic

Si un control al pielii este recomandat dupa aceasta varsta, deoarece dupa 30 de ani creste riscul cancerului de piele. Examinarea alunitelor sau schimbarilor care apar la nivelul pielii este absolut obligatorie pentru a depista din timp orice problema dermatologica. Pentru a te proteja impotriva cancerului de piele ai grija sa nu iesi niciodata din casa fara sa fi aplicat in prealabil o crema cu factor de protectie solara, in special pe timpul verii.

Control ginecologic

Controlul ginecologic ar trebui sa fie obligatoriu pentru femeile care si-au inceput viata sexuala. Din pacate, foarte multe femei nu ajung la medicul ginecolog ani intregi si dezvolta boli sau infectii grave. Examenul Papanicolau, ecografia intravaginala, examenul pelvian si examenul sanilor sunt necesare in fiecare an, pentru ca femeia sa fie sanatoasa. Orice scurgere vaginala anormala ar trebui sa te ingrijoreze si sa te faca sa te grabesti catre medicul ginecolog.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *