Cu totii avem slabiciuni si toti cunoastem greutatile. Dar este greu, chiar si intr-o zi buna, sa recunoastem ca ne luptam, sa cerem ajutor sau sa ne cerem scuze atunci cand suntem in afara liniilor.
Dupa doi ani de stres coplesitor cauzat de o pandemie globala, multi dintre noi s-au familiarizat prea mult cu a ne simti vulnerabili si, de asemenea, am devenit abili in a evita conversatiile dificile. Putem exploda pentru a ne elibera, de exemplu, si sa nu ne asumam responsabilitatea pentru raul cauzat de actiunile noastre. Sau putem sa ne imbufnam cand oamenii apropiati nu reusesc sa ne ghiceasca nevoile. Cand se impune stabilirea unor limite clare, multi dintre noi s-ar putea sa spuna „da” la orice, doar pentru a ajunge sa ne suparam pe toti – inclusiv pe noi insine – pentru ca avem prea multe in farfurii.
Adesea, cel mai bun mod de a intrerupe aceste cicluri este sa recunoastem celorlalti ca avem dificultati. Acest pas poate fi chinuitor si inspaimantator, dar pastrarea problemelor pentru noi insine poate crea si mai multe complicatii pe termen lung. Sentimentele si frustrarile nerecunoscute raman rareori sub covor. De aceea, este important sa ne dam seama cum sa ne exprimam in mod deschis sentimentele sau gandurile, chiar si atunci cand acea forma de exprimare ne face sa ne simtim expusi sau inconfortabil.
Doi dintre colegii mei de la Universitatea din Mannheim — Sabine Scholl si Herbert Bless — si am investigat aceste dovezi de vulnerabilitate: momente de expunere emotionala intentionata, autentica, facute in ciuda temerilor cuiva. Spre deosebire de alte forme de auto-exprimare sau auto-dezvaluire, aceste acte prezinta intotdeauna riscuri, cum ar fi posibilitatea ca altii sa perceapa pe cineva ca fiind slab sau chiar incompetent in consecinta. Marturisirea sentimentelor romantice, de exemplu, ar putea provoca un raspuns dureros daca aceste sentimente nu sunt impartasite, in timp ce dezvaluirea dragostei cuiva pentru pizza este o declaratie cu miza mica.
Vestea buna este ca, potrivit cercetarilor, ingrijorarile noastre cu privire la evaluarile negative ale celorlalti pot fi exagerate si deseori nu reflecta modul in care oamenii ne vad de fapt in momentele dificile. Bazandu-se pe studiile anterioare de pionierat asupra vulnerabilitatii, realizate de cercetatorul Brene Brown de la Universitatea din Houston, eu si colegii mei am efectuat sase experimente care au dezvaluit rezultate consistente: intr-o varietate de situatii, cum ar fi cererea de ajutor sau recunoasterea unei greseli, oamenii si-au perceput propria lor greseala. manifestari de vulnerabilitate mai negativ decat au facut-o altii. Ne referim la acest model de perceptii conflictuale drept „efectul frumos de mizerie”.
Este important sa fii constient de aceasta nepotrivire, deoarece poate impiedica oamenii sa-si impartaseasca adevaratele sentimente si nevoi. Intr-un mediu sigur si cu un partener de conversatie receptiv, o pozitie vulnerabila in relatiile apropiate poate avea beneficii extraordinare. De exemplu, studiile arata ca dezvaluirea informatiilor personale despre sine poate creste apropierea si increderea intre parteneri. Intre timp, o scuza autentica ar putea repara o relatie fracturata.
Avand in vedere aceste avantaje, am vrut in continuare sa stim cum ar putea oamenii sa depaseasca efectul de mizerie frumos, cu diferentele sale de perceptie. Noile noastre experimente sugereaza ca conceptul de autocompasiune poate fi de mare ajutor atunci cand vine vorba de gasirea frumusetii in mizeria propriilor neajunsuri.
Compasiunea de sine provine din vechile invataturi budiste. Oamenii de stiinta de astazi ii multumesc pe cercetatorul Kristin Neff de la Universitatea Texas din Austin pentru definirea conceptului in termeni psihologici detaliati. Potrivit lui Neff, autocompasiunea consta din trei componente. In primul rand, bunatatea de sine implica un raspuns grijuliu si intelegator fata de propria suferinta. De exemplu, atunci cand cineva se lupta cu sentimente de esec, Neff ii incurajeaza pe oameni sa-si imagineze cum ar putea sa vorbeasca cu un prieten in acea pozitie si apoi sa-si aplice ganduri similare. A doua componenta – umanitatea comuna – se refera la recunoasterea durerii si a esecurilor ca o parte inevitabila a vietii. In cele din urma, constientizarea implica constientizarea clara a momentului prezent – nici ignorarea dificultatilor cuiva, nici exagerarea amplorii lor.
Eu si colegii mei ne-am gandit ca autocompasiunea ar putea influenta modul in care oamenii isi percep propria manifestare a vulnerabilitatii. La urma urmei, situatiile vulnerabile pot declansa multa rusine si frica, iar aceste momente sunt tocmai cand autocompasiunea este cea mai utila. De exemplu, luati in considerare admiterea unei greseli. Oamenii care se trateaza pe ei insisi asa cum ar trata un prieten bun nu s-ar rusina pentru ca sunt imperfecti. In schimb, ei si-ar aminti ca imperfectiunea vine cu teritoriul tuturor creaturilor muritoare. In plus, o abordare atenta a greselii ar reduce nevoia fie de a exagera, fie de a nega semnificatia acesteia.
O astfel de reactie plina de compasiune la propria vulnerabilitate, la randul sau, ar putea face mai usor sa fii vulnerabil cu ceilalti. Drept urmare, ne asteptam ca oamenii plini de compasiune sa-si vada propria manifestare de vulnerabilitate intr-o lumina mai pozitiva – mai aproape de modul in care percep acelasi comportament la altii. Astfel, am prezis ca efectul de mizerie frumos ar fi mai putin o problema pentru oamenii foarte plini de compasiune.
Pentru a testa aceasta predictie, am invitat aproximativ 340 de studenti sa participe la patru experimente care se invarteau in jurul diferitelor situatii vulnerabile. Intr-unul dintre experimente, participantii au citit un text care le-a cerut sa-si imagineze fie ei insisi, fie o alta persoana de acelasi sex, recunoscand sefului lor ca au facut o greseala substantiala in timp ce lucrau la un proiect. Dupa citirea textului, participantii au fost rugati sa evalueze aceasta marturisire: Au vazut-o ca pe un act de curaj sau un semn de slabiciune? A arata vulnerabilitatea echivaleaza cu dezvaluirea puterii sau a insuficientei cuiva? La sfarsitul studiului, am masurat cat de plini de compasiune erau participantii folosind o scara in sapte puncte conceputa de Neff.
Dupa cum sa prezis, oamenii care nu au multa compasiune pentru ei insisi au evaluat recunoasterea propriei greseli mai negativ decat atunci cand si-au imaginat pe altii care au facut acelasi pas. Pe de alta parte, participantii la studiu extrem de plini de compasiune nu au cazut prada acestui frumos efect de mizerie. In evaluarile lor, diferenta in modul in care au vazut manifestarile de vulnerabilitate in ei insisi fata de ceilalti a fost semnificativ mai mica decat in cazul persoanelor lipsite de autocompasiune.
Am efectuat experimente similare cu diferite situatii, cum ar fi dezvaluirea imperfectiunilor cuiva sau marturisirea dragostei unei alte persoane mai intai. Am observat acelasi model de rezultate: cu niveluri mai ridicate de autocompasiune, participantii au devenit mai putin probabil sa-si judece cu asprime propriile manifestari de vulnerabilitate. Cu alte cuvinte, oamenii plini de compasiune ar putea fi mai putin probabil sa se incurce cu perceptia gresita frumoasa intr-un spectru de situatii.
In ciuda numeroaselor beneficii ale manifestarii vulnerabilitatii, este, prin definitie, o afacere riscanta – in special pentru membrii comunitatilor marginalizate care suporta adesea povara suplimentara a unor medii mai putin sigure din punct de vedere psihologic. Oamenii ar trebui sa fie intotdeauna atenti cand si unde aleg sa dezvaluie informatii despre ei insisi. Dar fara autocompasiune, a te face vulnerabil – chiar si intr-un spatiu sigur – poate simti ca o autodistrugere, ceea ce face cu atat mai dificil sa faci acest pas. In schimb, a fi mai amabili cu noi insine ne poate oferi un loc sigur pentru a ateriza, indiferent unde ne duce aratarea vulnerabilitatii noastre. Apoi, nu trebuie sa avem atat de multa incredere in ideea ca totul va merge bine daca ne impartasim luptele cu ceilalti. In schimb, putem avea mai multa incredere in noi insine pentru a gestiona rezultatul in orice fel.
Din fericire, nivelul nostru de autocompasiune nu este pus in piatra si poate fi cultivat in mod intentionat. De exemplu, exercitiile de inregistrare in jurnal pot ajuta oamenii sa-si schimbe modul in care isi gandesc propriile puncte tari si slabiciuni, scriind despre sentimentele cuiva cu constientizare si acceptare, oferindu-si cuvinte de sprijin si reflectand asupra modului in care altii impartasesc experiente dificile. Dezvoltand o atitudine buna si constienta fata de noi insine, putem deveni mai confortabili sa ne aratam vulnerabilitatile. Aceasta practica, la randul sau, poate consolida relatiile noastre apropiate.
