Pentru nenumarati americani, a existat o durere surda, dar persistenta in viata prepandemica: locuinte la preturi ridicate, ingrijiri medicale aproape inaccesibile, scoli cu resurse insuficiente, stagnare a salariilor si inegalitati sistemice.
Era o durere familiara, un fel de ranire cronica cu care oamenii au invatat sa traiasca pur si simplu pentru ca nu aveau alta optiune. Confruntati cu plasele de siguranta uzate si cu un etos cultural care sustine miturile nationaliste ale autosuficientei, multi oameni au facut ceea ce oamenii au facut intotdeauna in momente de nevoie: au cautat confort emotional si ajutor material de la familia si prietenii lor. Dar cand a lovit COVID-19, sa ne bazam pe retelele noastre imediate nu a fost suficient. Americanii sunt convinsi sa creada ca sunt nemasurat de puternici, insensibili la provocarile cu care se confrunta oamenii din alte tari. In realitate, sistemele noastre de sprijin social si economic sunt slabe si multi oameni devin vulnerabili de aproape orice schimbare a capacitatii lor de a-si castiga existenta. Consecintele pandemiei sunt un apel urgent la consolidarea sistemelor noastre de ajutor.
Antropologii au recunoscut de mult timp ca grade exceptional de inalte de socialitate, cooperare si ingrijire comunala sunt semne distinctive ale omenirii, trasaturi care ne separa de rudele noastre cele mai apropiate, cimpanzeii si bonobo. Aceasta interdependenta a fost cheia succesului nostru ca specie. Priviti astfel, noi, oamenii, avem un mandat evolutiv de a fi generosi si de a avea grija unii de altii. Dar, spre deosebire de oamenii timpurii, care traiau in grupuri relativ mici, nu ne putem baza doar pe familia si prietenii nostri imediati pentru sprijin. Trebuie sa investim in politici nationale de ingrijire comunala – politici care faciliteaza accesul la resurse pentru persoanele care au nevoie de ajutor – intr-un grad care sa fie proportional cu dimensiunea si complexitatea societatilor globalizate de astazi.
Intr-un fel, incurcarea vietii noastre de zi cu zi ne-a facut si mai vulnerabili in fata unui virus din aer care a cerut izolarea sociala, aruncand in aer fatada normalitatii in primavara anului 2020. Noul COVID normal, cu purtarea mastii, distantarea sociala, blocajele si scolile inchise, ne-au obligat sa abandonam instinctele noastre cele mai elementare si sa ne intoarcem de la cei mai apropiati prieteni si familie. Inchiriaza tesatura sociala pe care ne bazam cu totii.
Bolile infectioase reprezinta o provocare neobisnuita: pentru a le combate in mod eficient, trebuie sa acordam ajutor adecvat si consecvent la scara. Aceasta pandemie a expus fragilitatea si defectele din fiecare strat al vietii noastre – de la cercul nostru cel mai apropiat de familie si prieteni pana la statul national de la periferie – si riscul diferential experimentat de comunitatea centrala a oricarui individ. Comunitatile care erau deja mult investite in retele de protectie sociala cu masuri precum concediul medical platit au reusit sa reduca ratele COVID. Cei investiti in ideologia autosuficientei si a individualismului au prelungit suferinta si pierderea vietii.
Noua Zeelanda (Aotearoa in maori), o tara cu o lunga istorie de luare in considerare a trecutului sau colonial si de construire a comunitatii, a fost o poveste de succes remarcabila in pandemie. Guvernul de acolo a contracarat COVID-19 cu ordine de sedere la nivel national, controale la frontiera, campanii de igiena, testare accesibila si urmarirea contactelor. Rezultatele au fost dramatice: la 18 luni de la inceputul pandemiei, tara inregistrase doar 27 de decese de COVID. Pana la sfarsitul anului 2021, 90% dintre cetatenii eligibili au fost complet vaccinati. Desi noile variante au provocat aceste succese, guvernul ramane profund angajat sa ingrijeasca.
In mod similar, Taiwan a sfidat previziunile conform carora se va lupta cu infectiile cu COVID la fel ca vecinii sai din China, instituind o politica de izolare de 14 zile pentru calatorii care intra in tara, intensificand productia de masti, sporind controalele la frontiera si inlocuind ofiterii de carantina care ar putea ajuta cetatenii izolati. Pana in martie 2021, au existat doar 10 decese legate de COVID intr-o tara de aproape 24 de milioane de oameni. Taiwan a luptat cu fiecare nou val al pandemiei cu aceste tactici. Desi ne putem apela cel mai frecvent la cercul nostru interior in vremurile noastre de nevoie, in cele din urma trebuie sa ne bazam pe oficialii locali si nationali de la periferia vietii noastre pentru a fi extraordinar de umani – asa cum au fost liderii Noii Zeelande si Taiwan – atunci cand se dezvolta. si sa implementeze politici de sanatate.
In SUA, sprijinul guvernamental a fost inconsecvent, iar cetatenii s-au luptat sa lucreze impreuna pentru a tine virusul la distanta. Radacinile acestor probleme sunt adanci. De la infiintarea acestei tari, ideologiile dominante de aici au incurajat nu numai individualismul, ci si dezumanizarea anumitor grupuri, dovada fiind inrobirea oamenilor de culoare si stramutarea comunitatilor indigene de pe pamanturile lor ancestrale. Aceasta dezumanizare continua si astazi sub forma naratiunii bootstrap – mitul ca oricine poate prospera doar daca munceste suficient de mult – si in eforturile de a slabi programele de ajutor pentru persoanele care au nevoie de ajutor. Drept urmare, chiar daca acum stim cum se raspandeste virusul si cum provoaca boli si avem vaccinuri eficiente impotriva acestuia, numarul deceselor cauzate de COVID este mai mare in SUA decat oriunde altundeva.
Au existat cateva povesti de succes in SUA – acestea pot fi gasite in grupuri care au o relatie ideologica fundamental diferita de interdependenta comunitatii. Natiunea Navajo, care a inregistrat devreme unele dintre cele mai mari rate de imbolnavire si deces legate de COVID, a derulat propriile campanii de educatie privind vaccinurile si a implementat politici interne de distributie a vaccinurilor. A atins rate de vaccinare mult mai mari in rezervatiile sale decat in zonele invecinate. Valorile tribale care acorda prioritate grupului asupra individului i-au ajutat sa-i motiveze pe membri sa-si faca loviturile. Din pacate, la sfarsitul anului 2021, virusul a crescut din nou printre Navajo, probabil din cauza ratelor scazute de vaccinare din zonele invecinate.
Un microb a dezvaluit minciuna individualismului dur. Nu suntem autosuficienti si independenti; nu am fost niciodata. Soarta noastra este legata. A avea grija de ceilalti inseamna a avea grija de noi insine. Odata cu sosirea variantei Omicron extrem de infectioase, platim pretul pentru ca nu am dezvoltat politici puternice devreme si ne-am lipit de ele. Dar asta nu inseamna ca ar trebui sa renuntam la lupta. In schimb, trebuie sa ne dublam eforturile pentru a oferi ingrijire si resurse membrilor vulnerabili ai comunitatii. Aparitia fiecarei variante noi de COVID este o oportunitate de a reflecta asupra a ceea ce a functionat si ce nu a functionat cu ultima, fie la nivel local, fie in cealalta parte a lumii. A ne angaja sa ne mentinem mandatul evolutiv de a ne ajuta unii pe altii – nu doar oamenii pe care ii vedem in fiecare zi, ci pe toti, de pretutindeni – este singurul lucru care ne va salva.
