Multe tari africane se bazeaza inca mult pe ajutorul extern. Cu toate acestea, mai multe studii au aratat ca ajutorul extern nu a reusit sa asigure o crestere economica durabila si reducerea saraciei.
Faptul ca ajutorul extern, asa cum este practicat in prezent, nu a reusit sa-si atinga obiectivele de reducere a saraciei in Africa este clar din date. Peste 75% dintre saracii lumii traiesc astazi in Africa. In 1970, cifra era de 10%. Unele prognoze sugereaza ca ar putea creste la 90% pana in 2030.
Africa este singurul continent din lume in care fluxul de ajutor oficial depaseste cu o marja mare fluxul de capital privat. Acest lucru este problematic, deoarece nicio tara din lume nu a realizat o dezvoltare substantiala bazata pe dependenta de ajutor.
Acest lucru indica necesitatea unei reforme.
Exista doua parti in dezbaterea privind ajutorul extern pentru tarile in curs de dezvoltare, in special in Africa subsahariana.
Unul este ca modelul economic dependent de ajutor al Africii ofera bani „gratui”, care impiedica tarile sa profite de oportunitatile oferite de economia globala.
Celalalt este ca ajutorul extern nu este o problema in sine, dar alocarea gresita a resurselor, coruptia si guvernarea proasta limiteaza capacitatea Africii de a folosi ajutorul. Dupa cum a sustinut ambasadorul Coreei de Sud in Africa de Sud, ajutorul este ineficient in locurile in care exista o guvernare proasta si inutil acolo unde exista o buna guvernare.
Argumentele impotriva ajutorului indica lacune in gestionarea ajutorului extern. Tarile beneficiare varsa bani pentru ajutor in proiecte sarace si ineficiente de elefant alb, care nici nu favorizeaza cresterea si dezvoltarea si nici nu construiesc institutii bune. Si exista o utilizare abuziva a banilor.
Scopul acestui articol este de a oferi cateva indicatii cheie pentru reformele care ar trebui sa aiba loc. Reformele oportune ale ajutorului extern pot contribui la obtinerea unei cresteri semnificative si la reducerea saraciei in Africa.
O dezbatere veche
Cu aproape 50 de ani in urma, binecunoscutul economist britanic pentru dezvoltare, nascut in Ungaria, Peter Bauer, a criticat ferm ajutorul de la guvern la guvern ca fiind nici necesar, nici eficient. El a sustinut ca reprezinta pericolul promovarii puterii guvernamentale, distrugand stimulentele economice, precum si erodand initiativele civice si dinamism.
In 2009, economistul zambian Dambisa Moyo a contestat multe presupuneri despre ajutor in cartea sa Dead Aid. Ea a sustinut ca ajutorul nu pur si simplu nu a esuat, ci a agravat problemele Africii.
William Easterly, profesor de economie de la Universitatea din New York, a fost, de asemenea, un adversar. El sustine ca saracia rezulta dintr-o absenta a drepturilor economice si politice si ca doar restabilirea acestora va aborda problema.
Argumentele prezentate de acesti critici indica faptul ca ajutorul oficial creeaza dependenta, stimuleaza coruptia, incurajeaza supraevaluarea monedei si nu permite tarilor sa profite de oportunitatile oferite de economia globala.
Un studiu recent a evidentiat efectul marginal al ajutorului asupra promovarii cresterii in Africa. Cercetarea, realizata de profesorul de economie Shaomeng Jia la Universitatea de Stat din Alabama si profesorul asociat de economie de la Universitatea de Stat din Mississippi, Claudia R. Williamson, s-a bazat pe date extinse din 1962 pana in 2013.
Ei au descoperit ca, in absenta unei bune guvernari si a institutiilor, ajutorul a avut un impact minim asupra obtinerii cresterii pe termen lung.
Reforme idei
O modalitate de a reforma ajutorul extern este deconectarea institutiilor africane de un model economic dependent de ajutor, care a facut multe guverne sa se gandeasca la ajutor ca pe o sursa de venit.
In schimb, tarile africane ar trebui sa promoveze dezvoltarea sectorului privat, antreprenoriatul si imbunatatirea culturii fiscale.
O alta modalitate ar putea fi adoptarea Planului Marshall. Acest model inovator de ajutor extern a fost introdus de SUA pentru a ajuta 16 natiuni europene sa-si construiasca economiile si sa consolideze democratia in urma devastarii celui de-al Doilea Razboi Mondial din 1948.
In cele din urma, modul in care sunt stabilite prioritatile de ajutor trebuie revizuit. Daca ajutorul va stimula cresterea si dezvoltarea, urmatoarele cinci puncte cheie trebuie luate in considerare.
-
Ajutorul economic si extern trebuie directionat catre obtinerea unei cresteri sustinute a venitului pe cap de locuitor prin incurajarea trecerii de la productia bazata pe agricultura la productie si un sector de servicii sofisticat din punct de vedere tehnologic. Acest lucru va cere liderilor africani sa-si regandeasca economiile, sa devina mai democratici, sa fie deschisi la schimbarea informatiilor si sa-si dezvolte propriile programe de autodependenta.
-
Trebuie stabilite colaborari bilaterale sau multilaterale cu tari care au depasit deja frontiera tehnologiei. Ajutorul international trebuie sa fie in concordanta cu acest lucru.
-
Atat politicile nationale, cat si cele externe ale guvernelor trebuie sa vizeze un program de dezvoltare care sa poata imbratisa cresterea si care sa conduca la o eventuala reducere a dependentei de ajutor.
-
Saracia si subdezvoltarea sunt agravate de dezastrele naturale. Acest lucru indica necesitatea ca ajutorul umanitar sa fie directionat spre a ajuta tarile sa reinvesteasca in rezilienta. In plus, natiunile dezvoltate trebuie sa urmeze cooperarea si diplomatia pentru a rezolva probleme precum conflictele, mai degraba decat sa foloseasca ajutorul pentru a pune presiuni asupra guvernelor.
-
Reforma ajutorului extern trebuie conceputa pentru a consolida agenda Zonei de liber schimb continental african. Pactul, convenit in 2018, stabileste una dintre cele mai mari zone de liber schimb din lume. Lectiile invatate de la marca din zona euro, precum si cooperarea cu Organizatia Mondiala a Comertului ar fi, de asemenea, valoroase.
Luarea in considerare a acestor chestiuni ar contribui in mare masura la reformarea ajutorului extern pentru crestere si dezvoltare si pentru realizarea agendei 2063 a Uniunii Africane.
