“Buna,
Numele meu este Ramona si ma bucur enorm ca v-am gasit si va citesc cu regularitate aproape zilnic. Am vazut ca foarte multe femei cer ajutorul cititorilor in legatura cu diferite probleme din viata lor, si m-am gandit sa va intreb si eu cum ar trebui sa procedez.
Am 25 de ani si sunt inca virgina. Mereu am fost o persoana mai retrasa si oarecum timida si imi place sa cred ca am ales sa pun invatatura pe primul loc, si nu distractia si iubitii. De fapt, nu am avut pana acum decat doua relatii. Prima, acum 2 ani, care s-a terminat dupa 6 luni deoarece nu prea ne potriveam, si cea de-a doua, in care sunt in prezent.
Sunt cu iubitul meu de 9 luni si ma simt foarte bine impreuna cu el. Ne vedem de 2-3 ori pe saptamana si suntem deja foarte apropiati, insa nu in sensul intim. Inca nu am avut relatii sexuale cu el si nici nu stiu ce sa fac.
Stiu ca il iubesc si ca vreau sa raman alaturi de el pentru toata viata, insa imi este frica sa imi incep viata sexuala. Nu sunt genul de fata care sa vrea sa isi piarda virginitatea in noaptea nuntii, doar ca nu am avut deloc ocazia de a fi cu un barbat in sensul intim al cuvantului.
Iubitul meu stie ca sunt virgina si ma accepta asa cum sunt, ba mai mult, mi-a spus ca ma asteapta oricat de mult va fi nevoie deoarece pentru el nu conteaza atat de mult sexul. Insa nu pot sa nu ma gandesc la cazul catorva prietene care sunt inselate chiar daca le ofera iubitilor tot ce isi doresc in pat. Eu, din moment ce nu ii ofer iubitului meu nimic, nu ar trebui sa fiu inselata?
El este un tip experimentat si imi este frica sa nu rada de mine, sau mai rau, sa nu isi bata joc de mine si sa ma paraseasca imediat dupa prima noapte de dragoste. Sau poate ca nici nu o sa ii placa sa faca sex cu mine si o sa vrea sa ma paraseasca…
Sunt atat de multe ganduri si intrebari in mintea mea, incat nici nu stiu ce sa mai fac. Sa mai astept cu riscul de a-l pierde sau sa imi iau inima in dinti si sa intretin relatii sexuale cu el (si aici exista riscul de a-l pierde, dar cred ca este mai mic)?
Grijile mele par ale unei tinere adolescente de 16-17 ani, insa din pacate, nu mai am acea varsta si nici nu stiu ce sa fac. Va rog sa ma ajutati cu un sfat prietenesc si sincer.
Va multumesc din suflet!”