In primii patru ani ai copilariei ei, familia Vanessei Brunette a fost fara adapost. Mai tarziu, familia ei a fost zguduita de violenta domestica pana la punctul in care „fratele meu mai mare si cu mine ne petreceam majoritatea noptilor la casa unui vecin sau ne inchideam in camera noastra”, spune ea.
Pana la varsta de opt, fusese plasata in plasament; in primul an, a fost transportata prin patru case de plasament diferite. Pana la liceu numarul crescuse la opt.
Prin toate acestea, si in ciuda faptului ca se simtea adesea „nevazuta, neauzita si neimportanta”, asa cum spunea ea, Vanessa a fost o vedeta. Ea a obtinut o medie de 3,9 la The Bishop’s School, unul dintre cele mai prestigioase licee private din San Diego, si a fost admisa la Universitatea din California, Los Angeles, cel mai solicitat colegiu din Statele Unite. Absolvirea ei de la Bishop’s avea sa fie o adevarata sarbatoare.
Cu exceptia, desigur, ca aceasta poveste are loc in epoca COVID. Dupa cum sa dovedit, nu a existat nicio ceremonie, nicio sansa sa treaca pe scena pentru familia ei adoptiva din ultimii trei ani, pe care Vanessa ajunsese sa o iubeasca cu drag. Niciun moment special cu Laura, avocatul special desemnat de instanta (CASA), care a fost alaturi de ea timp de opt ani. Intr-o viata tanara de haos, nici macar o mica parte de normalitate nu trebuia sa fie.
„Pana cand m-am implicat in sistem, habar n-aveam cum s-a impotrivit pachetul cu acesti copii”, spune Tod Mattox, actualul tata adoptiv al Vanessei. „Din capul meu, imi imaginez ca primul pas este constientizarea problemei.”
Printre victimele nevazute ale ravagiilor provocate de COVID-19 se numara legiunile de copii adoptivi pentru care serviciile de baza si sprijinul au fost suspendate luni de zile. Probleme financiare, emotionale, educationale, sociale si chiar unele probleme de baza legate de locuinte au fost lasate deoparte; sistemul de asistenta maternala in sine a fost coplesit de inchiderile si intarzierile instantelor cauzate de virusuri. Ingrijirea sanatatii mintale, atat de esentiala pentru copiii mici de plasament, era adesea limitata la apeluri sau intalniri Zoom. Incertitudinea cu privire la viitor, intotdeauna o realitate in sistem, a devenit moneda taramului.
Chicago a inregistrat o crestere cu 33% a numarului de copii care au intrat in plasament. Intre timp, state precum California, Kansas si Florida au remarcat scaderi ale rapoartelor de abuz asupra copiilor – un memento infiorator a ceea ce se poate intampla atunci cand ochii vigilenti nu mai sunt prezenti. Un raport CDC a remarcat, de asemenea, mai putine vizite la departamentul de urgenta legate de abuzul asupra copiilor in timpul pandemiei. „Nu este ca se intampla mai putin”, spune Moises Baron, CEO al Centrului pentru Copii din San Diego. „Doar ca exista mai putini reporteri mandatati care interactioneaza cu tinerii.”
San Diego, zona in care locuiesc, a inregistrat o scadere cu aproximativ 10% a numarului de copii care intra in plasament, din iulie anul trecut, conform lui Stephen Moore, director de program al Voices for Children, o organizatie nonprofit care sprijina copiii in plasament. Pentru unii experti, acesta este un indiciu direct ca abuzul in casa a fost subraportat in timpul domniei COVID. O analiza a datelor Associated Press a constatat ca in timpul pandemiei au fost raportate cu 200.000 de investigatii mai putine privind abuzul si neglijarea copiilor – o scadere cu 18% fata de anul precedent.
Se asteapta ca aceste cifre sa creasca, spune Moore, pe masura ce copiii se intorc la scoala in aceasta toamna si se implica mai mult cu reporterii mandatati, profesorii, antrenorii si terapeutii care sunt obligati legal sa raporteze abuzul. „Ingrijorarea este ca, cu tot stresul, pierderea locului de munca si presiunea la care se afla familiile in acest moment, este posibil sa aiba loc maltratare neinregistrata a copiilor”, adauga Moore. „S-a demonstrat ca nesiguranta financiara in familii este asociata cu abuzul in munca anterioara.”
Anul trecut a avut, de asemenea, o mare taxa emotionala si mentala asupra copiilor adoptivi. Priviti de contactul cu fratii sau familiile lor naturali, adesea lipsiti de orice sentiment de sprijin, acestia au experimentat o anxietate crescuta, depresie si sentimente de izolare, spune Baron. „Daca ne gandim la pandemie ca la o trauma comunitara… tinerii nostri adoptivi, pentru ca dintre vulnerabilitatile pe care le-au experimentat deja si istoria lor anterioara de traume si provocari de dezvoltare, au fost intr-adevar afectate intr-un mod mai semnificativ.”
Intr-un studiu John Burton Advocates for Youth (JBAY) pe aproximativ 600 de persoane cu varsta cuprinsa intre 18 si 24 de ani care au fost fie in centre de plasament sau care au suferit lipsa de adapost, patru din cinci au declarat ca COVID a avut un impact major asupra sanatatii si bunastarii lor mintale, in timp ce 27% au raportat te simti „deprimat, deprimat sau fara speranta” aproape zilnic de cand a inceput pandemia. Intre timp, un raport al CDC din noiembrie anul trecut a remarcat o crestere cu 24% a situatiilor de urgenta legate de sanatatea mintala pentru copiii cu varste intre cinci si 11 ani si o crestere cu 31% in randul tinerilor cu varste cuprinse intre 12 si 17 ani.
In aceasta provocare pasesc voluntarii CASA si numerosii asistenti sociali si grupuri de sustinere a copiilor care ii sprijina. In San Diego, voluntarii CASA de la Voices for Children ajuta la promovarea copiilor in plasament in instante, scoli si case. „A avea prezenta linistitoare a cuiva in care cunosti si in care ai incredere este uneori de nepretuit pentru copiii aflati in astfel de circumstante provocatoare si stresante”, spune Moore.
Avocatii au fost nevoiti sa gaseasca modalitati creative de a implica virtual copiii din plasament, inclusiv ajutandu-i cu instrumente si acces la invatarea la distanta. Este o problema uriasa: conform sondajului JBAY, 100% dintre studentii din California au raportat ca pandemia le-a afectat negativ educatia. Mai mult de un sfert au spus ca au incetat sa mai frecventeze cursurile; unul din opt a parasit complet scoala.
Terapia este obisnuita pentru copiii aflati in plasament, spune Moore, dar anul trecut a insemnat o reducere drastica a accesului la astfel de servicii, o tema pe care am vazut-o repetata in randul multor grupuri din intreaga tara. Avand in vedere serviciile de telesanatate in mod corespunzator, pierderea terapiei in persoana si a contactului uman este vitala pentru tinerii in plasament.
„Cred ca pentru acesti copii este incredibil sa ai pe cineva care se straduieste sa-i vada”, spune Kelly Douglas, CEO al Voices for Children. In aprilie, CASA-urile au putut relua iesirile in persoana, organizand vizite la frati, luand inghetata – mai ales, fiind „prezente si disponibile”, in cuvintele unui voluntar CASA, Tim.
Toamna trecuta, Vanessa Brunetta s-a inscris la UCLA cu planuri de a-si dubla specializarea in sociologie si comunicare. Ea a devenit una dintre cei aproximativ 600 de studenti care traiesc in campus, sub prevederile scolii de locuinte de urgenta pentru cei care nu au unde sa mearga. Blocat ocazional de restrictiile COVID, „Mi-a reamintit intr-un fel de impactul emotional al a fi in casele de plasament unde simteam ca sunt oameni in jurul meu fizic, dar eram singura”, spune ea. Ii face griji cum sa-si permita mancarea si ii este dor de compania ei adoptiva din liceu.
„Tinerilor adoptivi le lipsesc parinti, chiar le lipseste o unitate familiala stabila”, mi-a spus Vanessa. La nivel de facultate, asta poate insemna nicio casa pentru vacante sau vacante de vara, nimeni care sa ajute la schimbarea unei anvelope sau sa deschida un cont de economii. In mod critic, poate insemna si [nimeni] cu care sa vorbesti atunci cand situatia este grea. „Uneori”, spune ea, „tot ce avem nevoie este cineva caruia sa dezgustam, care sa inteleaga.”
Totusi, povestea ei este una aproape optima, un succes CASA. Potrivit statisticilor nationale, doar 15 la suta dintre copiii adoptivi merg mai departe la facultate. „Vanessa este o cautatoare si nimic nu ii sta in cale”, spune Laura, avocatul ei.
Baron vede in intreaga situatie de plasament o nevoie de mai multa proactivitate, fie ea academica sau cu sanatatea mintala, si include „a avea resursele pentru a ajuta familiile sa atinga mai multa stabilitate in mediul lor de acasa”, adaugand: „Stim ca identificarea timpurie si timpurie. interventia face o mare diferenta.” Mai multe proiecte de lege de stimulare adoptate in timpul pandemiei, inclusiv Actul American Rescue Plan, ofera finantare pentru sanatatea mintala, educatia si nutritia adolescentilor, printre altele.
Pasul imediat, intre timp, este sa pledezi pentru copiii in plasament sau sa devii voluntar CASA. „Este nevoie doar de o persoana grijulie in viata unui copil pentru a-l ajuta sa depaseasca trauma”, spune Douglas. Dupa un an de COVID, aceasta nevoie este mai acuta ca niciodata.
