Dupa ce a fost diagnosticata cu COVID in noiembrie 2020, Andrea King Collier s-a indoit ca anticorpii pe care i-a dezvoltat ca raspuns la boala ar fi protejat-o de o a doua infectie si a fost determinata sa fie prima sau aproape de prima linie pentru un vaccin.
Locuinta din Flint, Michigan, s-a inregistrat la fiecare site de distributie de vaccin pe care a putut sa le gaseasca si nu a incetat niciodata sa caute o modalitate de a primi vaccinuri devreme. Pana pe 21 februarie, Collier a primit a doua doza de vaccin Pfizer. Dar cand Centrele pentru Controlul si Prevenirea Bolilor au dat unda verde persoanelor vaccinate sa reia activitatile prepandemice, cum ar fi adunarea in interior fara masti, pe 8 martie, ea nu a experimentat sentimentul de libertate pe care si-o imaginase. Daca ceva, ea a devenit mai frica de infectie. Inca nu a mancat intr-un restaurant sau a vazut pe cineva dincolo de bula ei pandemica. Fost calator pasionat, Collier spune ca nu-si poate imagina ca se urca din nou intr-un avion in viitorul apropiat.
Dupa un an de izolare, multi oameni care au dezvoltat o intelegere intima a ceea ce inseamna izolarea sociala le este frica sa se intoarca la vietile lor anterioare, in ciuda faptului ca sunt complet vaccinati. Exista chiar si un nume pentru experienta lor: „sindromul pesterii” cu sunet clinic.
Aparitia in lumina dupa un an inchis in interior se dovedeste a fi o tranzitie dificila pentru unii oameni. Jacqueline Gollan, profesor de psihiatrie si stiinte comportamentale la Universitatea Northwestern, spune ca adaptarea la noua normalitate, oricare ar fi aceasta, va lua timp. „Schimbarile legate de pandemie au creat multa teama si anxietate din cauza riscului de imbolnavire si deces, impreuna cu repercusiunile in multe domenii ale vietii”, spune ea. „Chiar daca o persoana poate fi vaccinata, totusi ii este greu sa renunte la aceasta frica, deoarece supraestimeaza riscul si probabilitatea.”
Un studiu recent al Asociatiei Americane de Psihologie a raportat ca 49 la suta dintre adultii intervievati anticipau ca vor fi inconfortabil sa revina la interactiunile in persoana cand pandemia se termina. S-a constatat ca 48% dintre cei care au primit un vaccin COVID au spus ca au simtit acelasi lucru.
Aceste efecte psihologice pe termen lung nu au fost neprevazute. In mai 2020, cercetatorii de la Universitatea din Columbia Britanica au publicat un studiu in revista Anxiety care a prezis ca aproximativ 10% dintre persoanele aflate in mijlocul pandemiei vor dezvolta sindromul de stres COVID dupa ce se confrunta cu probleme psihologice severe, cum ar fi stresul post-traumatic. tulburare (PTSD) sau tulburari de dispozitie sau de anxietate.
Alan Teo, profesor asociat de psihiatrie la Universitatea de Sanatate si Stiinta din Oregon, atribuie sindromul pesterii trei factori: obicei, perceptia riscului si conexiuni sociale. „A trebuit sa invatam obiceiul de a purta masti, distantarea fizica sau distantarea sociala, fara a invita oamenii”, spune el. „Este foarte greu sa rupi un obicei odata ce l-ai format. Exista aceasta deconectare intre cantitatea reala de risc si ceea ce oamenii percep ca riscul lor.” El adauga ca se pune accent pe „riscul de infectie si deces, mai degraba decat riscul de a muri ca fiind singur si deconectat”.
Oamenii sunt reticenti in a-si relua viata pre-COVID din diferite motive. Unii inca mai au o teama extrema de boala, in timp ce altii nu vor sa renunte la ceea ce au descoperit ca sunt beneficiile pozitive pe care le-au obtinut din izolarea fortata si singuratatea.
Genesis Gutierrez, student la Universitatea din California, Los Angeles, a descoperit ca de fapt prefera stilul sau de viata pandemic, in special banii pe care i-a economisit mergand virtual la facultate. „Viata postpandemica inseamna ca ar trebui sa ma mut din nou in LA si sa platesc un apartament ridicol de scump pentru a merge la cursurile la care am putut sa merg acasa”, spune el. „Am reusit sa lucrez de acasa. , fac lucruri in afara universitatilor si invat mai multe despre mine.”
Progresele tehnologice, spune Teo, au expus oamenii unui risc mai mare de a dezvolta hikikomori, o versiune extrema a retragerii sociale care dureaza sase luni sau mai mult, care seamana superficial cu efectele agorafobiei, frica de locuri deschise sau aglomerate. „Intrebarea de 10.000 de dolari este daca prevalenta acestui tip de afectiune extrema poate creste ca urmare a COVID”, spune Teo, „in special la tineri sau adolescenti, unde riscul este mai mare, deoarece acea etapa este adesea cand a fost identificat acest retragere sociala extrema”.
Deci, ce se poate face daca cuiva ii este frica sa iasa? Oamenii care sufera de sindromul pesterii au nevoie de tratament profesional sau doar putin mai mult timp de adaptare? Gollan din Northwestern spune ca totul depinde de nivelul de severitate. Daca o persoana are simptome de epuizare, depresie sau anxietate, ea recomanda masuri care sa ofere un sentiment de scop in viata: meditatie, munca credintei, rugaciunea, cantatul sau ascultarea muzicii.
Tratamentul pentru niveluri mai extreme de anxietate necesita o psihoterapie eficienta cu un profesionist in sanatate mintala care poate oferi terapie cognitiva sau alte tratamente care expun treptat o persoana la o situatie stresanta pentru a-si rezolva temerile. De asemenea, medicamentele pot fi utilizate uneori.
