In vara anului 2020, unii oameni au postat pe Google Maps si Instagram o lista pentru un restaurant asiatic fals din apropierea universitatii mele, cu un nume insultator pentru asiatici si un meniu care includea articole care suna oribil, cum ar fi „salata de coada de soarece” si „strut marinat”.
Numele fals, meniul si recenziile – chiar daca au fost intentionate ca o gluma – au fost toate exemple dispretuitoare de rasism anti-asiatic care a fost intotdeauna prezent in SUA si a fost adus in prim-plan pe fondul focarului de COVID.
Un astfel de comportament creeaza un mediu ostil pentru cercetatorii de origine asiatica, precum mine. S-a dovedit ca contul de Instagram era legat de studenti care erau preponderent de la facultatea mea. Stiind ca colegii mei studenti au astfel de opinii ofensive, mi-a sporit anxietatea, care a aparut la inceputul pandemiei.
Deoarece boala a fost raportata pentru prima data in China, a trebuit sa ma lupt cu tot mai mult bigotismul fata de asiatici, pe langa faptul ca evit virusul in sine. Au existat multe rapoarte despre asiatici care se confrunta cu atacuri verbale si fizice, alimentate de termeni tulburator de obisnuiti precum „virusul chinezesc” si „gripa kung”, un limbaj care inspira ura folosit frecvent de fostul presedinte Donald Trump si altii. Centrul de Cercetare Pew a descoperit ca asiaticii-americanii au raportat un nivel mai ridicat de experiente negative, inclusiv glume si insulte rasiste sau teama de amenintari sau atacuri fizice, decat respondentii de culoare, hispanici sau albi intr-un sondaj realizat dupa inceperea pandemiei. Mai mult, un raport national Stop Asian-American Pacific Islander (AAPI) Hate National Report al Consiliului pentru Politica si Planificare din Asia Pacific a gasit peste 2.500 de rapoarte de incidente anti-asiatice in 47 de state intr-o perioada de cinci luni (din martie pana in august 2020). Dintre acestea, 70% au implicat hartuire verbala, iar 9% dintre acestea au fost agresiuni fizice. Mai multe raman fara indoiala neraportate.
Cand stirile despre aceste atacuri au devenit publice, familia si prietenii mei m-au avertizat sa fiu vigilent si atent cand ma aflu oriunde in afara casei mele. La inceputul pandemiei, purtarea mastii nu era obligatorie, dar pentru a ne proteja oamenii si pe mine impotriva raspandirii coronavirusului, a fost ceva ce am vrut sa fac in laboratorul nostru si in jurul campusului. Dar nu am facut-o, pentru ca mi s-a spus ca colegii si colegii ar putea sa ma evite sau sa ma hartuiasca. Familia si prietenii mei m-au avertizat sa nu stau afara pana tarziu si sa evit zonele slab populate din campus; ei si cu mine ne temeam ca alti oameni m-ar putea rani pentru ca eram asiatic. Am ajuns sa merg acasa devreme in majoritatea zilelor, scurtandu-mi timpul pentru experimente si munca.
Am indurat aceste limitari din cauza xenofobiei fata de asiaticii din intreaga lume, dar anxietatea crescuta a devenit impovaratoare si a facut cercetarea (precum si activitatile non-cercetare si de agrement) mai dificile. Si am tacut cu privire la preocuparile mele in jurul laboratorului, pentru ca am crezut ca a vorbi sus ar putea sa ma faca o tinta a glumelor intre colegi si sa duca la instrainare si pierderea colaborarii.
Aceste ingrijorari au fost amplificate pentru ca m-am confruntat cu microagresiuni frecvente chiar inainte de izbucnire, cum ar fi sa fiu intrebat de unde sunt „de origine”, desi sunt din SUA, sau daca eram ruda cu cineva pentru ca aveam un nume comun. Cei care nu sunt asiatici presupun de prea multe ori – si spun – ca colegii mei asiatici si cu mine urmam cariere STEM pentru ca am fost fortati de familiile noastre. Asiaticii sunt, de asemenea, adesea (incorect) priviti ca o minoritate model si se crede in mod fals ca nu sufera de discriminare.
Sunt recunoscator ca institutia si colegiul meu au condamnat comportamentul rasist. Ei au contactat Google si Instagram pentru a elimina lista falsa a restaurantelor; si-au exprimat ingrijorarea si disponibilitatea de a lua masuri impotriva rasismului; si tin discutii in clubul de jurnal si simpozioane despre diversitate despre rasa. Apreciez profund aceste eforturi si grija acordata pentru a crea un spatiu mai incluziv si mai sigur. Institutiile, in general, ar trebui sa necesite pregatire pentru partinire si ar trebui sa dezvolte spatii precum grupuri de „probleme de viata” (departamentul meu are unul), cluburi de jurnal si simpozioane concepute pentru a educa comunitatea despre rasism. Facultatea si administratia ar trebui sa salute discutiile despre problemele rasiale si sa fie mai transparente in abordarea acestora. De asemenea, cred ca campaniile pe retelele sociale ale institutiilor au potentialul de a creste gradul de constientizare si de a educa pe altii.
Avem mult de lucru in fata, dar includerea si schimbarea pozitiva in institutiile noastre si in STEM sunt realizabile daca ne unim impotriva rasismului. O mai mare incluziune va duce la un schimb mai mare de idei care vor ajuta stiinta, tehnologia si medicina sa infloreasca, intr-un moment in care avem mare nevoie de ele.
