Monarhiile din Golf s-au scuturat de complexe cu privire la Statul Israel, nemesis timp de zeci de ani a lumii arabo-islamice din Orientul Mijlociu si Africa de Nord. Vizita prim-ministrului israelian Naftali Bennett – un evreu ortodox deschis care sustine anexarea Cisiordaniei, Iudeii si Samariei la Israel – la Abu Dhabi pentru a se intalni cu nimeni altul decat printul mostenitor Mohammed bin Zayed Al Nahyan, nu lasa loc de indoiala. O vizita descrisa de parti drept „istorica”: un prim-ministru israelian nu vizitase niciodata Emiratele, una dintre cele mai influente tari din lumea araba. Ceva se schimba in regiune. Este vorba despre transformari profunde? Probabil ca nu.
Tarile islamului sunit si Israel au un inamic – nu exista un lipici mai bun: Teheranul. Nemesisul iranian a permis o apropiere – care nu are nicio urma de circumstantiala – intre Israel si monarhiile din Golf. Desi monarhia saudita nu mentine relatii oficiale cu Israelul, factorul iranian a apropiat si cele doua tari in ultima vreme. Regimul ayatollahilor, ridicat ca stindard regional al islamului siit si ferm in planurile sale nucleare, duce o politica externa activa prin agentii sai afiliati. Fara a merge mai departe, presa de stat a raportat luni trecuta manevre militare ale Armatei iraniene langa o centrala nucleara. Cu toate acestea, vizita de acum doua saptamani a unui inalt oficial de securitate emirat la Teheran arata pragmatismul regimului arab si putin apetit pentru confruntare. De asemenea, oficialii sauditi au lucrat la de-escaladare impreuna cu vecinii lor iranieni in ultimele saptamani.
O alianta fara complexe
„Relatiile dintre cele doua tari s-au intarit in toate domeniile si sunt foarte multumit de acest lucru, deoarece s-au incheiat multe acorduri de cooperare in domenii precum comert, cercetare si dezvoltare, securitate cibernetica, sanatate, educatie sau aviatie, si sper ca relatiile vor fi consolidate”, a declarat prim-ministrul Bennett in timpul vizitei sale in Emirate saptamana trecuta. Biroul primului ministru al Israelului a anuntat ca Bin Zayed a acceptat invitatia de a vizita statul evreu, desi nu a fost dezvaluita nicio data.
Adevarul este ca alianta israeliano-emirate se traduce intr-un boom comercial si turistic. Emiratele au anuntat in martie trecut un fond evaluat la 10.000 de milioane pentru a investi in sectoare strategice ale economiei israeliene, de la energie regenerabila pana la sanatate prin productie, tehnologie agricola sau industria aerospatiala.
In octombrie, Mubadala, fondul suveran de avere din Abu Dhabi, a achizitionat un pachet de 22% din proiectul israelian al zacamantului de gaze offshore Tamar. O luna mai tarziu, Emiratele, Iordania si Israelul au semnat un acord care ar putea fi rezumat la lumina pentru apa. Dubai a gazduit recent sarbatorile publice de Hanukkah, festivalul luminilor evreiesti: ceva de neconceput foarte recent.
„Dupa parerea mea, aceasta este noua realitate la care este martora aceasta regiune si lucram pentru a realiza un viitor mai bun pentru nepotii nostri”, a stabilit seful Guvernului israelian in cuvintele culese de agentia emirate WAM. Pragmatismul este rege.
Israelul vrea sa umple golul american
In septembrie anul trecut, noua strategie s-a faurit in asa-numitele Acorduri Avraam, botezate in cinstea parintelui indepartat al celor trei religii monoteiste si faurite datorita Administratiei Trump. Legaturile se intensifica, in mod curios, in mijlocul unei retrageri a SUA, mai preocupate de Asia decat de orice alta regiune, din cuiburile de viespi din Orientul Mijlociu. Administratia Bennett, probabil cea mai fragila administratie parlamentara din istorie, umple inteligent acest gol.
„Istoria a aratat ca [Orientul Mijlociu] este un loc care nu poate fi ignorat. Este normal ca Statele Unite sa aiba dorinta de a pune capat acestei regiuni rupte, suparate si disfunctionale. Intrebarea este intotdeauna daca Orientul Mijlociu a terminat cu America”, a scris recent analistul american Aaron David Miller pentru Politico. Dupa ce normalizarea a fost pecetluita intre Israel – apoi cu Benjamin Netanyahu ca prim-ministru – si Emirate si Bahrain, ei aveau sa fie urmati de Sudan si Maroc la scurt timp dupa.
Desi cooperarea dintre Israel si vecinii sai arabi – in doar cateva luni Tel Aviv a trecut de la relatii oficiale cu doua tari la sase – poate duce la o mai mare stabilitate, marile probleme regionale vor ramane. Restul Ligii Arabe, inca 16 tari, nu este dispus sa recunoasca si sa faca pace cu Israelul. Intre timp, Siria, Libia, Libanul sau Yemenul sunt, in practica, state esuate – sau sunt aproape de acesta – asa ca securitatea in regiune se confrunta cu amenintari serioase.
Repercusiuni magrebiene
Daca Acordurile Avraam au insemnat intrarea intr-un nou scenariu in Orientul Mijlociu, aderarea Marocului la ele – miercuri, 22 se va implini un an de la ceremonia desfasurata la Rabat – a avut si repercusiuni profunde asupra status quo-ului din Magreb. Normalizarea relatiilor Rabat-Tel Aviv – cele doua tari nu au incetat niciodata sa lucreze impreuna in chestiuni de informatii in ciuda rupturii oficiale de dupa cea de-a doua Intifada -, care a avut loc in momentul in care administratia Trump a recunoscut suveranitatea marocana asupra Saharei de Vest, a incurajat diplomatia marocana si a agitat Algerul in ultimele luni.
De atunci, relatiile diplomatice dintre Maroc si doi dintre partenerii sai europeni, Spania si Germania, nu sunt bune. Au existat si frictiuni intre Maroc si Rusia, un prieten traditional al Algeriei si Iranului. Cea mai grava a avut loc chiar in Magreb: Frontul Polisario a considerat incetarea focului cu Maroc in vigoare din 1991 incheiata in noiembrie 2020, iar Algerul a rupt relatiile in august anul trecut cu Rabat. La inceputul lunii noiembrie trecut, dupa moartea a trei civili algerieni pe o ruta prin Sahara de Vest, au sunat tobele de razboi.
Opozitie la mijloc
Normalizarea relatiilor dintre Israel si unele tari arabe nu a fost scutita de voci de opozitie si critici in regiune. Gruparile islamiste sunt cele mai deschise opuse apropierii de arheinamic si a ceea ce ei considera o tradare a cauzei palestiniene. Una peste alta, disconfortul in randul anumitor sectoare ale populatiei din tarile implicate abia a fost resimtit intr-un mic protest in strada, asa cum sa intamplat in primavara trecuta in Maroc.
Desi conflictul israeliano-palestinian a scapat de ani de zile de pe agenda internationala, liderii israelieni si partenerii lor ar gresi sa creada ca este o problema moarta. Violenta continua sa faca aparitii regulate pe teritoriul israelian si palestinian si este prezenta amenintarea unui focar la scara larga. Cauza palestiniana continua sa trezeasca o profunda solidaritate intre arabi si restul lumii islamice. Sunt lucruri care se schimba in Orientul Mijlociu, desi liniile principale -si problemele principale in toate ordinele- raman acolo unde erau.
